Învățătură despre pregătirea, rânduielile și pașii unei înmormântări, după învățătura Bisericii Ortodoxe

PREGĂTIREA FRATELUI/SURORII ADORMIT(Ă) ÎNTRU DOMNUL

Atunci când un frate/o soră va trece la Domnul, cei ai casei (copii, nepoți, rude, prieteni sau apropiați) se vor îngriji ca în cel mai scurt timp adormitul/adormita să fie spălat(ă) cu apă caldă și săpun cât mai natural, iar mai apoi să fie îmbrăcat cu haine curate și îngrijite, decente. În cazul în care o firmă specializată preia această activitate, grija familiei este luată de pe umerii acesteia. Sunt foarte multe tradiții legate de chiar momentul trecerii la cele veșnice precum monede pe ochi sau în buzunarul hainelor, așezarea unei căni cu apă/vin lângă sicriu, etc. Toate acestea nu au o bază biblică și, deci, nu trebuie adoptate sub nicio formă. Când toate acestea (spălarea și îmbrăcarea) sunt rânduite, sicriul va sta întotdeauna cu orientat spre Răsărit (Est), picioarele celui/ celei decedat(e) fiind către acest punct. Se va așeza o icoană cu Învierea Domnului (puteți cere sprijinul preotului paroh/paracliserului) pe o scândură așezată pe marginile sicriului, în dreptul pieptului celui/celei decedat(e). Atenție! De multe ori icoana se așază fără vreo grijă în dreptul mijlocului celui/celei adormit(e) și nu se cuvine să ne purtăm astfel cu icoana Învierii Domnului. De îndată ce sunt toate acestea rânduite, la capul sicriului se va așeza un sfeșnic (solicitat de la preot/paracliser) pe care va arde câte puțin în fiecare zi (dacă timpul este mai scurt de trei zile se va avea în vedere să se ardă cel puțin două treimi din acesta, ultima treime arzându-se în cele trei zile în care se va merge la cimitir pentru rugăciune și tămâiere).

ȘEDEREA CELUI/CELEI ADORMIT(Ă) ÎN CASA PROPRIE

În mod ideal, odată cu așezarea sicriului după rânduială, se începe priveghiul pentru cel/ cea adormit(ă). De multe ori înțelegem acest moment doar ca unul în care rudele, apropiații, prietenii sau cei care vor să-și aducă un ultim omagiu celui/celei adormit(e) prin aprinderea unei lumânări și purtarea de discuții cu cei prezenți. Sigur, nu ar fi o problemă dacă discuțiile s-ar concentra pe ceea ce a făcut sau prin influența pe care a avut-o în viețile lor cel/cea adormit(ă), însă de cele mai multe ori aceste discuții devin motive de bârfă, clevetire, râset și persiflare, iar mai presus de toate, un moment prielnic pentru cei care sunt prieteni ai paharului.

De aceea, sfatul nostru părintesc este ca priveghiul celui/celei adormit(e) să constituie un ultim moment de rugăciune al familiei împreună cu cel/cea adormit(ă), prin următoarele posibile rânduieli de rugăciune:

1. unul dintre membrii familiei, pe rând, să citească permanent (subliniez permanent) din Psaltire, după rânduială, adică fiecare psalm din fiecare catismă;
2. cei apropiați sunt invitați, atunci când vin să aducă omagiul lor, să rostească cu cei ai casei rugăciunea „Tatăl nostru”;
3. pe rând, fiecare membru al familiei, să citească Canonul pentru cei adormiți, oferit la cerere de către preot sau paracliser.

Momentele acestea de rugăciune, nu doar aduc folos sufletului celui/celei adormit(e), ci dă posibilitatea familiei de a trece conștient prin experiența dureroasă, înțelegând firescul acestui moment, când cel/cea adormit(ă) trece din această viață cu credința că învierea celor morți va avea loc în momentul voit de Dumnezeu, prin a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, pe de o parte și înlătură motivele sau momentele în care s-ar putea denigra un astfel de eveniment prin manifestarea unui comportament neadecvat al celor care profită de astfel de momente.

Rugăciunea amintită mai sus se va face din momentul în care este așezat sicriul, până în dimineața când se va organiza slujba înmormântării. În această dimineață, în Parohia Podișu, tradiția este să se săvârșească Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la care să participe cei care nu sunt implicați în procesul de pregătire a slujbei înmormântării.

POMENILE OFERITE „PENTRU SUFLETUL” CELUI/CELEI ADORMIT(E)

Există posibilitatea ca cei care pot suporta un astfel de cost să ofere celor care își exprimă dragostea față de cel/cea adormit(ă) un dar pe care noi îl numim „pomană” sau „punte”, înțelegând că prin această milostenie, Dumnezeu se va milostivi de sufletul celui/celei adormit(e) și îl va duce în liniștea Raiului. Nu este greșit să facem acest lucru. Există nenumărate locuri în Sfânta Scriptură unde se găsesc dovezi ale milei pe care Dumnezeu o face în urma milei pe care oamenii au făcut-o în numele cuiva. În Noul Testament, Mântuitorul ascultă rugăciunea lui Iair și îi înviază fiica (Matei 9, 18-25; Marcu 5, 21-24; Luca 8, 40-56); așadar ia aminte la rugăciunea celui viu pentru cel adormit. I se face milă de văduva din Nain și îi înviază fiul (Luca 7, 11-17). Surorile lui Lazăr îi trimit cuvânt Mântuitorului: „Doamne, iată, cel pe care îl iubești este bolnav” (Ioan 11,3), iar Marta, una dintre ele afirmă: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da” (Ioan 11, 21-22); iar Mântuitorul îl înviază pe Lazăr. Acestea sunt doar câteva dintre ele.

Ce oferim de pomană? În primul rând un colac, un prosop și o lumânare. Fiecare dintre acestea simbolizează o realitate a vieții umane. Colacul reprezintă prin forma lui împletită cununa virtuților pe care fiecare persoană trebuie să și le cultive în propria-i viață; prosopul reprezintă pânza care în trecut era folosită la pregătirea celui adormit, iar astăzi, prin darul oferit de cei care vin la priveghi, practic, se ajută la pregătirea înmormântării celui/celei adormit(e), iar lumânarea este lumina pe care fiecare dintre noi trebuie să o aibă în minte când se gândește la bucuria Raiului unde Lumina Hristos ne așteaptă să ne împărtășim de aceasta.

Pe lângă colacul, prosopul și lumânarea oferite, orice dar dulce (care înlocuiește coliva de odinioară) sau alimentar poate fi adăugat, însă cu băgare de seamă că nu facem aceasta pentru a ne mândri, ci pentru a-i ajuta într-un fel sau altul pe cei care nu au posibilități. De aceea, ideal este ca la aceste momente să nu îi răsplătim în primul rând pe cei ai casei, iar mai apoi – dacă mai rămâne – să le dăm și celor care nu au, ci exact invers: oferim celor nevoiași și – dacă mai rămâne – le oferim și celor apropiați dintre acestea.

PREGĂTIRI PENTRU ZIUA ÎNMORMÂNTĂRII

Pregătirile necesare zilei înmormântării constau, în principiu, în pregătirea celor care se voi împărți în numele lui Iisus Hristos, pentru sufletul celui/celei adormit(e), iar aceasta se va face cel puțin în ziua care precede înmormântarea. Așadar, pregătim cele necesare înmormântării: coliva din grâu, o sticlă cu vin de culoare închisă (roze, roșu), un colac mare și un colac mic pentru sticla de vin. Pentru podoabe (acele steaguri, cruci și felinare) pregătim câte un prosop și câte un colac (mic sau mare, după preferință). De asemenea, să aveți în vedere că se obișnuiește ca și la coroanele care vor fi duse de către copii sau cei rânduiți, să fie puse câte un prosop(el) cu un colac. Nu recomandăm să așezați bani în prosoapele de la această rânduială. Aceștia, dacă se dorește a se dărui, vor fi dați în mâna celui rânduit. Este mult mai elegant și de bun gust.

Se va avea în vedere pregătirea năsăliei cu colaci. Deși în Parohia Podișu accentul nu cade pe numărul de colaci, este bine totuși să le menționăm celor de la firma care ne va ajuta cu pregătirea acestora să nu insiste pe un număr mare de colaci. Simbolistică putem găsi în orice număr, însă trebuie să fim conștienți de importanța pe care o dăm sufletului celui/celei adormit(e) și nu celor lumești/materiale. Important este să dăruim din ce avem și nu din ce nu avem, iar apoi să fim atenți la măsura cu care o facem. Noi propunem părintește să nu se fălească nimeni cu pomenile, ci să dăruiască cu inimă plină de har celor care nu au.

PREGĂTIREA GROPII CELUI/CELEI ADORMIT(E)

Pregătirea gropii începe cu o zi înainte de ziua înmormântării, iar în cazul în care această zi este Duminică sau o zi de prăznuire a unui Sfânt/a unui Praznic Împărătesc, groapa se va săpa cu o zi mai înainte. Dacă și aceasta este o zi de sărbătoare, atunci groapa se va săpa în una dintre cele două zile, după ora încheierii Sfintei și dumnezeieștii Liturghii. Locul gropii va fi decis împreună cu părintele paroh, dar în principiu, orice loc rămas neocupat și care un încurcă perimetral groapa. Cât cei care sapă groapa lucrează, permanent, va fi lăsată o candelă să rămână aprinsă. Dacă din cauza vremii nu va fi posibil, aceasta va fi păstrată în casa celui/celei adormit(e). O grijă pe care ar trebui să o avem în vedere când discutăm cu cei care sapă groapa este să o facă după dimensiunile prevăzute de lege, respectiv: 1,20 m lățime x 2,50 m lungime și cel puțin 1,80 m adâncime. Dacă se va avea în vedere crearea unui pod, respectiv a unui suport pentru scânduri peste care se așază pământul, astfel încât să nu aibă contact direct cu sicriul, atunci groapa va avea cel puțin 2,00 m adâncime, iar la înălțimea de 50 de centimetri (sau cât este nevoie, după înălțimea sicriului) de la baza gropii, se vor face acele maluri suport. Vă sfătuiesc părintește să îi omeniți pe cei care sapă groapa cu daruri care să nu îi ispitească. În Parohia Podișu neorânduiala nu își are locul. Nu se poate să vedem gropari îmbătați care să nu fie capabili de a opera în bună rânduială sicriul sau celelalte treburi. Rugăm să aveți atenție sporită la acest aspect!

ZIUA ÎNMORMÂNTĂRII

În dimineața zilei înmormântării, la biserică se va săvârși Sfânta și dumnezeiasca Liturghie pentru cel/cea adormit(ă) la care vor participa toți cei care nu sunt implicați direct, iar ca o măsură mai mare, cei pregătiți se pot împărtăși, în semn de comuniune cu cel/cea adormit(ă) care este prezentă în Liturghie prin pomenirea la Proscomidie. De asemenea, tot în dimineața aceea se va avea în vedere să se ardă (dacă nu s-a făcut aceasta mai devreme, în celelalte zile) toiagul.

Pentru înmormântare se vor pregăti: lumânările înfășurate cu prosop/față de masă/pânză pentru slujitori (unul pentru preot, unul pentru cântăreț și unul pentru paracliser) și celelalte pe care le-am precizat mai sus. Un aspect important este că doliul (acea pânză așezată la intrarea în locuință) se va demonta și se va pune în sicriul celui/celei adormit(e).

Pentru așezarea în curte, pe durata împărțirii darurilor pregătite, a sicriului celui/celei adormit(e), se vor pregăti trei scaune (două la cap și unul la picioare). Darurile vor fi puse în proximitate (pe o masă sau într-un loc amenajat), iar celor prezenți, dacă nu li se vor împărți lumânări la biserică, acum este un moment prielnic pentru aceasta.

Parohia Podișu NU ACCEPTĂ TRADIȚII POPULARE precum: spargerea unei căni cu apă la ieșirea sicriului din casă, oferirea darurilor peste sicriu, oferirea de găini și găleți groparilor peste groapă, etc. Nu suntem popor de păgâni care să facem după tradiții populare ce nu au legătură cu credința în Dumnezeul Cel viu și Iubitor.

SLUJBA ÎNMORMÂNTĂRII

Mai jos, pentru a înțelege pe deplin slujba pe care o aducem lui Dumnezeu pentru sufletul celui/celei adormit(e), vă descriem slujba înmormântării cu toată rânduiala, pentru ca frățiile voastre să conștientizați importanța acestor rugăciuni. Înainte de rânduială vreau să vă atrag atenția că slujba în sine, adică acel conținut de texte, nu este pentru cel adormit, ci pentru cei care ascultă. De aceea, nu este importanța mai mare a celor pregătite decât a slujbei oficiate de slujitor.

Există trei momente importante în slujba înmormântării: rânduiala de la casa celui/celei adormit(e), rânduiala de la biserică și rânduiala de la mormânt.

• Rânduiala de la casa celui/celei adormit(e)

Numit și „Trisaghion”, slujba oficiată la casa celui/celei adormit(e) reprezintă începutul înmormântării, când facem prima pomenire din slujbă. Aici trebuie să fie pregătite sticla cu vin, coliva, lumânare pe colivă, un colăcel pentru sticla cu vin și o lumânare pe acest colăcel. După acest moment se va ieși din casă și se va așeza sicriul în curte, unde se va citi o pericopă (un fragment) din Sfânta Evanghelie și o rugăciune de binecuvântarea a hainelor și obiectelor/ darurilor oferite în acel moment. După acest moment, se va începe drumul către biserică, timp în care preotul va citi din loc în loc câte o pericopă din Sfânta Evanghelie. De fiecare dată, există obiceiul (și nu este nimic în neregulă) să se dăruiască câte două „punți” anumitor persoane. În schimb, NU ESTE ACCEPTABILĂ tradiția așezării de monede pe fântâni. Nu are nicio legătură cu credința creștină și, deci, nu poate fi pusă în rânduială. Nu dăm bani ca sufletul celui/celei adormit(ă) să ajungă în Rai.

• Rânduiala de la biserică a slujbei înmormântării

Când vom ajunge la biserică ne vom îngriji ca primul lucru pregătit să fie năsălia, adică suportul pentru sicriu, care va fi acoperit cu o scoarță tradițională sau o pânză (față de masă/covor) și vor fi împărțite cele necesare celor prezenți. Un aspect practic este următorul: foarte mulți oferă în dar (de pomană) un prosopel și o lumânare și e un lucru foarte potrivit, date fiind explicațiile de mai sus, însă de cele mai multe ori se folosesc lumânări din comerț. Utilizarea altor tipuri de lumânări, altele decât cele oferite de biserică nu este greșită pentru altceva decât că folosim materie (ceară) necurată în biserică. Cele mai multe lumânări din comerț sunt făcute din parafină. Dacă ar fi din ceară, nimeni nu s-ar supăra, însă la prețul pe care îl oferă biserica nu ați putea să găsiți (raportat la calitatea produsului). De aceea, Parohia Podișu oferă oricărei familii îndoliate un pachet de 120 de lumânări de ceară în mod gratuit. La cerere, numărul poate fi suplimentat cu câte sunt necesare. Dacă se observă că cel în grijă nu s-a ocupat de cererea acestora, este bine să știți că le puteți cere, inclusiv în momentul sosirii cortegiului funerar la biserică.

După împărțirea lumânărilor din ceară aprinse și așezarea familiei în locul cel mai apropiat de cel/cea adormit(ă) se va proceda la începerea slujbei. De-a lungul întregii slujbe liniștea este cea mai prielnică, iar atenția la textul rugăciunilor cântate sau rostite este cel mai mare mângâietor al familiei îndurerate. La finalul slujbei, năsălia cu colaci, coliva, sticla de vin și lumânările aprinse vor fi pregătite pentru rânduiala legănării, specifică momentului cântării „Veșnică pomenire...”. Acest gest al legănatului colivei și al colacului și vinului reprezintă simbolic cutremurul din momentul în care Îngerul Domnului s-a dus să dea la o parte piatra de la ușa mormântului Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, noi prevestim această deschidere a vieții noastre către veșnicie, după învierea cea de obște.

După ce toată rânduiala s-a petrecut, vom ieși afară cu sicriul, iar în așteptarea acestui moment, cel însărcinat să ducă crucea care va fi așezată la căpătâiul celui/celei adormit(e) va pregăti aproape de intrarea în sfântul locaș crucea pentru sfințire. Prin urmare, imediat după ieșire preotul va sfinți crucea care se va așeza la mormânt și va reporni cortegiul către groapa săpată dinainte și pregătită. În unele locuri se obișnuiește a se așeza la groapă sau la ieșirea din biserică un covoraș de pe care se citește o pericopă evanghelică specială, numită în popor „Evanghelia lui Lazăr”. Această rânduială nu se găsește în mod expres (cu precizarea că trebuie citită), ci este una dintre celelalte pericope care se citesc la slujbele de pomenire din zilele precedente înmormântării care sunt numite în popor „stâlpi”, deoarece stâlpii credinței noastre sunt Evangheliile – cuvântul lui Dumnezeu. Deci, covorașul cu pricina nu este obligatoriu a fi achiziționat, în Parohia Podișu optându-se doar pentru buna voință a familiei.

• Slujba de la groapa celui/celei adormit(e)

Când cortegiul a ajuns la groapă, se începe rânduiala „Trisaghionului”, aceea pe care am făcut-o și la casa celui/celei adormit(e), fiind a treia pomenire a acestuia/acesteia. Aici, la groapă, este important să amintim că în cazul în care săparea gropii a scos la iveală un mormânt mai vechi, găsindu-se, astfel, oseminte cei care sapă groapa se vor îngriji să le așeze într-o pânză albă, iar în acest caz familia va trebui să pregătească un al doilea set de colivă, vin și colac, pentru cel/cea adormit(ă) găsit(ă) acolo. Dacă toate acestea s-au săvârșit, preotul va avea la îndemână vinul, uleiul și o cazma cu care va turna pământ pentru trupul celui/celei adormit(e). După acest moment se va așeza capacul sicriului care va fi prins în cuie/holtzșuruburi și coborât cu ajutorul a două chingi în groapă. La final, preotul cu ajutorul cazmalei va „pecetlui” prin însemnarea cu semnul Sfintei Cruci groapa „până la cea de-a doua venire”, cum spune textul.

După acest moment, familia se va retrage în locul unde sunt pregătite fie agapa (dacă se organizează masă), fie pachetele alimentare oferite celor dragi, pentru ca preotul, în prezența lor, să binecuvânteze bucatele împărțite.

POMENIRILE PENTRU CEL/CEA ADORMIT(Ă) DUPĂ ÎNMORMÂNTARE

Pentru familia îndoliată, amintirea persoanei care a trecut la cele veșnice este neprețuită. De aceea, Biserica găsește momentele de pomenire ca cele mai prielnice clipe de întâlnire cu cel/ cea adormit(ă). Aceste pomeniri sunt de mai multe feluri: mai dese la început, iar mai apoi la împlinirea anumitor soroace.

Prima pomenire se face la trei zile, adică chiar ziua înmormântării, iar mai apoi la nouă zile de la trecerea la cele veșnice (se numără zilele de la ziua decesului, nu a înmormântării), indiferent de ziua în care se împlinește când se face și slujba Aghesmei mici la casa celui/celei adormit(e) unde se vor pregăti următoarele:

• un bol cu apă curată, îndeajuns cât să fie stropite toate încăperile, cu excepția băii;
• un mănunchi (dacă este nevoie) de busuioc uscat;
• un prosop (pentru ca preotul să se șteargă pe mâini);
• un suport pentru lumânare și o lumânare;
• o icoană, dacă în încăperea respectivă nu este una;
• un cărbune, o bucățică de tămâie și o cățuie (aceasta este un suport unde se va aprinde cărbunele peste care se pune tămâia – pot fi achiziționate de la pangarul bisericii parohiale)

La toate celelalte pomeniri se vor utiliza o colivă din grâu curat, ornată frumos și cuviincios alături de vin și colăcel cu lumânări, așa cum s-a spus mai sus.

Pomenirea următoare se va face la împlinirea a patruzeci de zile de la trecerea la cele veșnice, unde avem încă un aspect specific DOAR acestei pomeniri: slujba Panaghiei, când se va face o rânduială specială. Aici, pe lângă cele necesare unei pomeniri obișnuite (sticlă cu vin și colăcel, colac mare și lumânări cu prosop) se mai adaugă un prosop peste care se așază o icoană a Maicii Domnului. Doar pentru această pomenire la 40 de zile se folosește această icoană și acest prosop.

Apoi pomeniri pentru cel/cea adormit(ă) se mai face și în această perioadă de 40 de zile, aceste slujbe fiind numite „sărindare”. În fiecare sâmbătă se va face câte o colivă (sau echivalentul în dulciuri, prăjituri sau colăcei) și o sticlă cu vin, iar la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, la momentul propriu acestei pomeniri se va face rânduiala Trisaghionului, special pentru cel/cea adormit(ă).

După 40 de zile, pomenirile sunt ceva mai rare: la trei luni, la șase luni și la un an. După parastasul de un an, din an în an, până la șapte ani. La pomenirea de șapte ani, slujba parastasului este mai fastuoasă și mai bogată în rugăciuni cântate și citite, acestei pomeniri fiindu-i specifică purtarea podoabelor (steagurilor, crucilor și felinarelor) de la biserică la mormânt.

Apoi, ori de câte ori familia celui/celei adormit(e) își dorește să poarte în rugăciune poate organiza un nou parastas sau o nouă pomenire: la împlinirea numărului de ani de la trecerea la cele veșnice; la împlinirea zilei de naștere a celui trecut la cele veșnice; la pomenirea Sfântului a cărui nume l-a purtat cel/cea adormit(ă), etc.

Un alt răstimp al pomenirii celor adormiți îl constau următoarele momente din timpul unui an bisericesc:

• Sâmbetele moșilor de toamnă, de iarnă, de primăvară, de vară;
• Sâmbetele din perioada Postului Învierii Domnului (Postul Mare/Paștelui);
• Ziua dedicată celor adormiți din cimitirele parohială, care în Parohia Podișu este în Duminica Tomii (a doua duminică după Paști) și în ziua prăznuirii hramului bisericii parohiale, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie (26 octombrie).

Așadar, acestea fiind spuse și prezentate, înmormântarea unei persoane dragi nu mai este un necunoscut, familia putându-se organiza după cum va fi mai potrivit pentru ea, în cunoștință de cauză. Un lucru important este acela că biserica parohială, preotul paroh și membrii echipei de la biserică vor fi mereu la dispoziția familiei, cu tot ceea ce vor avea nevoie, fie lămuriri, fie obiecte, fie ajutor de orice fel.