Programul taberei a fost structurat în jurul participării la viața liturgică a mănăstirii, completată de sesiuni de formare teologică și dialoguri duhovnicești, sub îndrumarea părintelui arhim. Hrisostom Ciuciu, pr. Mihail Afloarea și a scriitorului Marius Iordăchioaia.
În centrul întâlnirilor s-a aflat tema pocăinței ca drum spre adevărata cunoaștere, idee inspirată din învățăturile Părinților Bisericii și din scrierile arhim. Zaharia Zaharou.
Participanții au pus în lumină că adevărata teologie nu se reduce la acumularea de informații, ci se împlinește în trăirea credinței, prin curățirea inimii și primirea harului. „Cunoașterea adevărată izvorăște dintr-o inimă curățită și plină de har, nu dintr-o minte autonomă”, aceasta fiind una dintre concluziile întâlnirilor.
O altă temă majoră analizată a fost ucenicia în Hristos – chemarea de a trăi în ascultare și smerenie, ca singura cale spre libertatea duhovnicească. „Adevărata libertate vine atunci când devenim ucenici ai lui Hristos și ne supunem voii Sale, pentru ca harul să lucreze în noi”, a subliniat Vlăduț Ipate, unul dintre coordonatorii taberei.
Acest timp petrecut în căutarea și descoperirea unor aspecte legate de pocăință a fost cu adevărat roditor, fără a folosi cuvinte mari. Privind acum în urmă, la ziua când trebuia să plecăm spre locație, adică spre Mănăstirea Pângărați, observ că eram foarte agitat, gălăgios și neatent, dar această mică ieșire din ciclul cotidian m-a reașezat pe o anumită orbită duhovnicească. Cel mai mult m-a marcat liniștea – era liniște.
Tema aleasă pentru a fi discutată este una mereu actuală, căci pocăința este lucrarea pe care creștinul o înfăptuiește toată viața. Aplecarea atentă asupra acesteia este necesară oricui. Tratate despre pocăință s-au tot scris și se vor scrie, lucru foarte bun; însă tabăra pe care am organizat-o a fost un moment de trăire a unor aspecte teoretice pe care le-am învățat. Discuțiile pe care le-am avut au conturat câteva idei principale, anume că trebuie să ne facem fii ai unui părinte duhovnicesc, căruia să-i acordăm ascultare, căci doar așa vom păși pe calea către adâncul inimii. Adesea observ că acest adânc al inimii mele îmi rămâne mie însumi necunoscut și întunecat, deși este inima mea, deși eu sunt cel care are acces nemijlocit la ea; cu toate acestea, eu sunt cel mai îndepărtat de ea. Multe lucruri pot decurge de aici, însă ceea ce vreau să spun este că această tabără a fost un moment în care am încercat să punem un început bun. Ne reașezăm la drum, dorind să apucăm calea cea strâmtă a pocăinței; drumul pare lung, pieptiș, anevoios; dar aceasta este doar o părere a celor dinafară, căci cel ce pornește este mereu ajutat de Domnul în lucrarea sa. Poate părea că purtăm un jug greu, dar cât este de bun; poate părea că avem asupra noastră o povară neomenească, dar cât este de ușoară! Am conștientizat aceste lucruri în acele zile și cred că fiecare dintre noi a fost încercat de simțământul unei râvne înnoite pentru vocația sa. Dacă până acum ne-am străduit să înțelegem, de acum să ne sârguim să aplicăm; să ne străduim să cunoaștem mai mult, dar să nu rămânem aici, ci să și împlinim, căci Domnul a spus: „Pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi”, ne-a mărturisit studentul Marian Moisa, membru al comunității Sfântului Nicolae.
În același timp, viața de rugăciune a constituit un element central al experienței. Studenții au participat la slujbele mănăstirii, descoperind ritmul liturgic care unește mintea și inima și oferă creștinului arvuna Împărăției încă din această viață.
